joi, 25 septembrie 2014

Prima zi la Targul International IAA

Anul acesta, la targul international pentru vehicule comerciale, accentul se pune pe Eficienta, Conectivitate si Flexibilitate:

"Vehiculele comerciale ale viitorului vor fi cu siguranta conectate la internet si integrate intr-o retea de comunicare cu alte vehicule, cu firma de transport de care apartin si, bineinteles, cu clientul", a declarat Matthias Wissman, presedintele Asociatiei Germane a Industriei Auto.

Aceeasi viziune a avut-o si echipa Nexus Electronics atunci cand a inceput dezvoltarea primei aplicatii Android business pentru monitorizarea telefoanelor mobile, care este lansata la aceasta editie a targului de la Hanovra.

Viitorul, mai aproape

Intrucat IAA subliniaza anul acesta importanta conectivitatii si a posibilitatilor avansate de comunicare intre soferi, operatori si expeditori pentru eficientizarea operatiunilor de transport si logistica, consideram ca Nexus Locator este instrumentul software care va aduce viitorul mai aproape.

Nexus Locator este o aplicatie simplu de utilizat si accesibila oricarei companii care are nevoie de un sistem performant pentru monitorizarea echipelor din teren. Mai multe detalii despre aplicatie puteti citi aici.

Despre IAA

IAA se desfasoara pana in data de 2 octombrie la Exhibition Grounds din Hanovra, in Germania. Targul reuneste peste 2000 de expozanti, iar vizitatorii au posibilitatea sa vada 322 de vehicule noi si inovatii. Exista si o scena unde se vor face demonstratii de siguranta rutiera si eficientizare a transportului. De asemenea, pot fi testate 21 de vehicule electrice si 54 de vehicule conventionale.


Echipa Nexus Electronics isi asteapta vizitatorii la standul B29 din Hala 11 pentru a le povesti mai multe despre aplicatia Nexus Locator si functionalitatile ei.

joi, 18 septembrie 2014

Tehnologiile Nexus Electronics, la Târgul Internațional IAA


Nexus Electronics va participa si anul acesta la cel mai mare targ pentru mobilitate, transport si logistica din lume: Targul International al Vehiculelor Comerciale - IAA 2014.



Varfurile industriei automotive se vor reuni intre 25 septembrie si 2 octombrie in Germania, la Hanovra, unde peste 2000 de expozanti vor aduce in lumina reflectoarelor inovatii de ultima ora pentru cresterea eficientei si sigurantei transporturilor.

Anul acesta vom prezenta la “Exhibition Grounds” din Hanovra noul nostru serviciu de monitorizare, Nexus Locator, care functioneaza pe baza primei aplicatii profesionale Android pentru Managementul Echipei Mobile. Alaturi de Nexus Locator, compania va prezenta alte doua servicii deja apreciate de catre utilizatori pentru fiabilitatea lor: Zimplu CRM - aplicatia pentru managementul bazei de contacte si Nexus GPS Tracking - serviciul pentru monitorizarea flotei auto.

Despre Nexus Locator

Solutia Nexus Locator a fost creata pentru a organiza mai simplu munca in teren si pentru a eficientiza comunicarea dintre echipe si coordonatorii lor. Pentru mai multe detalii despre aplicatie si functionalitatile sale va invitam sa accesati site-ul nostru, aici.

Spectrul ofertelor la IAA

La IAA vor fi expuse anul acesta de la vehicule comerciale usoare, pana la  sisteme specializate, autobuze, remorci, corpuri, piese si accesorii, interioare auto, dar si echipamente pentru repararea si intretinerea flotei sau literatura de specialitate. De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia sa participe la evenimente speciale de test drive sau la prezentari de masini de epoca.

Daca aveti posibilitatea, va invitam sa ne vizitati la targ, la standul B29 din Hala 11.